Definitii pentru: bunătate

BUNĂTÁTE, (1 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -atis.