Definitii pentru: complet
COMPLÉT2, -Ă, (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține tot ceea ce trebuie; căruia nu-i lipsește nici una dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători și asesori care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
COMPLÉT2, -Ă, (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține tot ceea ce trebuie; căruia nu-i lipsește nici una dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători și asesori care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
COMPLÉT1, completuri, s. n. (Franțuzism ieșit din uz) Bal popular; local de dans (în cartierele periferice ale unui oraș). – Probabil din cuplet (confundat, prin etimologie populară, cu complet2).