Toate definitiile
REMUNERÁRE, remunerări, s. f. Acțiunea de a remunera și rezultatul ei; remunerație. – V. remunera.
REMUNERÁ, remunerez, vb. I. Tranz. A retribui, a plăti. – Din fr. rémunerér, lat. remunerare.
REMUNERÁȚIE, remunerații, s. f. Retribuție, plată, remunerare. – Din fr. rémunération, lat. remuneratio.
RODNICÍE, rodnicii, s. f. (Adesea fig.) Calitatea de a fi rodnic; fertilitate, fecunditate. – Rodnic + suf. -ie.
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.
RODOZAHÁR s. n. (Înv.) Dulceață de trandafiri; rod-de-zahăr. – Din ngr. rodhozáhari.
ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pământului = plantă erbacee veninoasă, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); (înv.) rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [Var.: (rar) roádă s. f.] – Din sl. rodŭ.
RODÉO s. n. 1. Serbare organizată cu ocazia marcajului animalelor în unele regiuni din America. 2. Întrecere sportivă în care un călăreț trebuie să încalece și să se mențină, fără șa, cât mai mult pe un cal sau un taur nedomesticit. [Pr.: -de-o] – Din sp. rodeo, fr. rodéo.
RODODÉNDRON, rododendroni, s. m. (Bot.) Smirdar. [Var.: rododéndru s. m.] – Din fr. rhododendron.
ROMÁN1, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.
ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman2, a introduce civilizația romană2. ♦ Refl. A deveni roman2 sau romanic. – Din fr. romaniser.
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.
RELEVÁ, relév, vb. I. Tranz. A pune în lumină, a scoate în evidență; a evidenția, a observa, a remarca, a sublinia. – Din fr. relever.
ROGÓZ, rogozuri, s. n. Gen de plante erbacee cu tulpina în trei muchii, cu frunzele lungi și cu flori monoice grupate în spice (Carex); plantă din acest gen. [Var.: (reg.) răgóz s. n.] – Din sl. rogozŭ.
RÓSBRAT, rosbraturi, s. n. Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. – Din germ. Rostbraten.
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. – Din fr. rosbif, engl. roast beef.
REVIZUÍRE, revizuiri, s. f. Acțiunea de a revizui și rezultatul ei; revizie. ♦ (Jur.) Cale de atac pentru desființarea unei hotărâri judecătorești definitive, pe baza unor probe descoperite după judecarea pricinii. – V. revizui.
RUF, rufuri, s. n. Construcție deasupra punții superioare a unei nave, extinsă numai pe o porțiune a ei, în care sunt amenajate, de obicei, locuințele echipajului. – Din fr. rouf
REFLÉX, -Ă, reflecși, -xe, adj., s. n. I. Adj. (Fiziol.; despre acte sau mișcări ale organismului) Produs în mod spontan, independent de voință. ◊ Act reflex (și substantivat, n.) = reacție bruscă și automată a organismului animal sau uman la o modificare a mediului; răspuns secretor sau motor al organismului la acțiunea unei astfel de modificări. Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. Reflex necondiționat = reflex înnăscut. ♦ P. gener. Care reprezintă o reacție imediată, spontană. II. S. n. 1. Rază reflectată; sclipire, strălucire, lucire. 2. Fig. Oglindire, reflectare a unei stări de lucruri sau a unei stări sufletești. – Din fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex.
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique.
RADIOMETRÍE, radiometrii, s. f. (Fiz.) Măsurare a intensității unei radiații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrie
ROÁBĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul; tărăboanță. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). – Et. nec.
ROÁDĂ s. f. v. rod.
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții fărâme dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.
ROÁDERE, roaderi, s. f. Acțiunea de a (se) roade și rezultatul ei. – V. roade.
ROÁTĂ1, roți, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfășoare sau a se desfășura în condiții foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcționeze perfect. 2. (Tehn.) Organ de mașină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuințări. ◊ Roata olarului = mașină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care își încearcă norocul. ◊ Expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de cașcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. ◊ (Adverbial) Ședeau roată în jurul focului. 6. Mișcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobație care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. ◊ Roata morții = acrobație care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereții (aproape verticali ai) unei construcții special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură și execuție de formă circulară, folosit în evul mediu. [Pl. și: roate] – Lat. rota.
ROÁTĂ2, roate, s. f. (Înv.) Unitate militară cu un efectiv aproximativ egal cu cel al unei companii. – Din rus., pol. rota (după roată1).