Caută
Traducere
|
Toate definitiileTÁBLĂ1, table, s. f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje și a altor obiecte. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ◊ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ◊ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table). TÁBLĂ2, table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri și cu treizeci de puluri, care se mută de-a latul a douăzeci și patru de săgeți incrustate sau pictate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă dintr-un astfel de joc. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table2. – Din ngr. távli. TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec. TĂFẤLCĂ, tăfâlci, s. f. (Reg.) Traistă, săculeț. – Et. nec. TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv). TEN, tenuri, s. n. Culoarea și însușirile pielii obrazului; p. ext. pielea obrazului. ◊ Fond de ten = produs de cosmetică de consistență păstoasă sau lichidă, gras, de culoarea pudrei, folosit ca fard. – Din fr. teint. TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre. TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilații rapide și de mică amploare. ♦ Fig. A se agita sufletește, a fremăta. – Din fr. trépider. TABLÓU, tablouri, s. n. I. 1. Pictură, desen, gravură etc. executate pe o pânză, pe un carton etc.; p. ext. pictură, desen, gravură, fotografie etc. înrămate și așezate (în scop decorativ) pe pereții unei încăperi. ◊ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemișcate într-o anumită poziție, pentru a înfățișa sau a evoca o scenă simbolică. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. 2. Priveliște de ansamblu din natură, care evocă o reprezentare picturală și impresionează prin frumusețe și pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare făcută prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marchează schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în șiruri și coloane). II. 1. Placă de marmură, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la acționarea unui sistem tehnic sau la controlul funcționării lui; placa împreună cu aparatura respectivă. ◊ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 2. Placă prevăzută cu cârlige de care se agață fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau. TABÁC1, tabacuri, s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak. TABÁC2, tabaci, s. m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk. TABACHÉRĂ, tabachere, s. f. 1. Cutiuță în care se păstrează tutunul sau țigările. 2. Fereastră mică, înclinată, executată în panta acoperișului unei construcții. [Var.: tabachére s. f.] – Din ngr. tabakéra, it. tabacchiera. TABACHÉRE s. f. v. tabacheră. TABACIÓC s. n. (Reg.) Tutun. – Din ucr., rus. tabaciok. TABÁGIC, -Ă, tabagici, -ce, adj. Care aparține tabagismului, privitor la tabagism; caracteristicile fumătorului inveterat. ♦ (Și substantivat) Intoxicat cu nicotina din tutun. – Din fr. tabagique. TABAGÍSM s. n. Intoxicație cronică cu nicotina din tutun, specifică fumătorilor; nicotinism. – Din fr. tabagisme. TABÁN1 s. n. (Înv.) Oțel de calitate superioară, întrebuințat la fabricarea săbiilor. – Din tc. taban. TABÁN2, tabanuri, s. n. 1. Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. 2. (Reg.) Scândură subțire și lungă, întrebuințată la scheletul acoperișului. 3. Talpă a plugului; plaz. – Din tc. taban. TABÁR, tabare, s. n. Haină largă care se purta în evul mediu, deasupra armurii. – Din fr. tabar. TABELÁ, tabelez, vb. I. Tranz. A realiza o tabelă. – Din tabelă. TABELÁR, -Ă, tabelari, -e, adj. În formă de tabel (1). ◊ Tipărire tabelară = sistem de tipărire (folosit înainte de descoperirea literelor mobile) cu ajutorul unor tăblițe de lemn pe care era gravat textul. – Din fr. tabellaire. TABERNÁCUL, tabernacule, s. n. 1. Cort portativ, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle. TÁBES s. n. Boală cronică a sistemului nervos, de origine sifilitică, care se manifestă prin lipsa de coordonare a mișcărilor (în timpul mersului), dureri viscerale vii, tulburări de sensibilitate etc. – Din fr. tabès, lat. tabes. TABÉTIC, -Ă, tabetici, -ce, adj. Care se referă la tabes, care aparține tabesului. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de tabes. – Din fr. tabétique. TÁBIE, tăbii, s. f. (Înv.) 1. Ridicătură de pământ construită în jurul unui loc întărit, spre a-l apăra. 2. Tabără (1); redută. [Pl. și: tabii] – Din tc. tabya. TABIÉT, tabieturi, s. n. Deprindere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; p. ext. manie. ◊ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta. ♦ Viață confortabilă, comoditate. Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat. TABIETLÍU, -ÍE, tabietlii, adj. (Rar) Care are tabieturi; p. ext. maniac, pedant. [Pr.: -bi-e-] – Din tc. tabīatli. TABINÉT, tabinete, s. n. Numele unui joc de cărți; partidă dintr-un astfel de joc. – După fr. table nette. TABLÁ, tablale, s. f. Tavă sau măsuță pe care își poartă marfa plăcintarii, rahagiii etc. ♦ (Reg.) Tavă de servit. – Din tc. tabla. TABLAGÍU, tablagii, s. m. Jucător pasionat de table2. – Tablă2 + suf. -giu. |