Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

ABAȚÍE, abații, s. f. Mânăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă (1) și depinzând de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia.

ABAZÍE s. f. Imposibilitate de a merge, datorită unei tulburări a automatismului actului motor al mersului. – Din fr. abasie.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – Din fr. abattu (modificat după abate2).

ABCÉS, abcese, s. n. Colectare de puroi, bine delimitată de țesuturile din jur, formată în urma dezintegrării țesuturilor, de obicei sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari. – Din fr. abcès.

ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare.

ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica.V. abdica.

ABDOMÉN, abdomene, s. n. 1. Parte a corpului, între torace și bazin, în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii și intestinele; pântece, burtă, foale. 2. (Biol.) Partea posterioară a corpului la artropode. – Din fr., lat. abdomen.

ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal.

ABDOMINALGÍE, abdominalgii, s. f. (Med.) Durere abdominală. – Din fr. abdominalgie.




ABDUCTÓR, abductori, adj. (În sintagma) Mușchi abductor = mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt. – Din fr. abducteur.

ABDÚCȚIE s. f. Mișcare efectuată de un mușchi abductor. – Din fr. abduction.

ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ◊ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarium, fr. abécédaire.

ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis.

ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Livr.) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif.

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism (2). Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.

ABEROSCÓP, aberoscoape, s. n. Instrument care servește la observarea defectului de distorsiune pe care îl prezintă un ochi anormal. – Din fr. aberroscope.

ABHORÁ, abhorez, vb. I. Tranz. (Rar) A avea ură, dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – Din fr. abhorrer, lat. abhorrere.

ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) foarte puțin, aproape deloc. 3. (Temporal) De foarte puțină vreme; de îndată ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel puțin; măcar, barem. – Lat. ad vix.

ABIETACÉE s. f. pl. Familie de conifere cuprinzând arbori din specia bradului; abietinee, pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétacées.

ABIETINÉE s. f. pl. Abietacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétinées.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis.

ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din germ. habilitieren.

ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita.

ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habileté, lat. habilitas, -atis.

ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o] – Din fr. abiogène.

ABIOGENÉZĂ s. f. Concepție după care originea materiei vii trebuie căutată în materia fără viață. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogenèse.

ABIOLOGÍE s. f. Disciplină care are ca obiect studierea elementelor lipsite de viață. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiologie.

ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique.

ABIOTROFÍE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie.

ABIÓZĂ s. f. 1. Stare lipsită de viață. 2. Procedeu de conservare a produselor alimentare de natură animală și vegetală, bazat pe distrugerea totală a microorganismelor existente în produs prin termo-, foto- sau chimiosterilizare, iar recent și prin iradieri ionizante. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiose.

 <<   <    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10    >   >> 
pagina 2 din 187

 
Dezvoltare site Web Activ | Intranet | Asigurat 24 rca ieftin  |  Copyright (C) 2004-2015 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii