Toate definitiile
EHEHÉI interj. V. ehei.
EHÉI interj. Exclamație care exprimă diverse sentimente: admirație, bucurie, regret, nostalgie; exclamație care însoțește evocarea unor amintiri, constatarea unor fapte etc. [Var.: ehé, ehehéi, hehéi interj.] – Onomatopee.
ELECTRONARCÓZĂ, electronarcoze, s. f. (Med.) Narcoză produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; galvanonarcoză. – Din fr. électronarcose.
ELECTROTROPÍSM s. n. (Biol.) Orientare a organismelor în anumite direcții sub influența curentului electric; galvanotropism. – Din fr. électrotropisme.
ELEȘTÉU, eleșteie, s. n. V. heleșteu.
ELÍCE, elice, s. f. 1. Organ de mașină (având forma unor aripi sau a unor lopeți fixate pe un ax rotativ) care servește la punerea în mișcare a unui avion, a unei nave etc. 2. Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. [Var.: helíce s. f.] – Din fr. hélice, lat. helix, -icis.
ELICOPTÉR, elicoptere, s. n. Aparat de zburat cu motor, a cărui susținere și mișcare sunt asigurate de una sau mai multe elice care se rotesc în jurul unor axe aproape verticale, și care poate ateriza pe un spațiu extrem de redus ori se poate menține în aer într-un punct fix. [Var.: helicoptér s. n.] – Din fr. hélicoptère.
ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.
ELIGÍBIL, -Ă, eligibili, -e, adj. Care întrunește condițiile spre a fi ales într-o funcție sau într-un organ reprezentativ. – Din fr. éligible, lat. eligibilis.
ELIGIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi eligibil. – Din fr. éligibilité.
ELIOFÓB, -Ă, eliofobi, -e, adj., s. m. și f. V. heliofob.
ELIPÓRT, eliporturi, s. n. Aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere. [Var.: helipórt s. n.] – Din fr. héliport.
ELITÍSM, s. n. Concepție, doctrină care susține rolul determinant al elitei în societate. – Din fr. élitisme, engl. elitism.
ELUCUBRÁNT, -Ă, elucubranți, -te, adj. (Livr.) Aberant, absurd. – Din fr. élucubrant.
ELUDÁ, eludez, vb. I. Tranz. A ocoli, a evita, a ignora intenționat. – Din fr. éluder, lat. eludere.
ÉMDEN s. n. Rasă de gâște de culoare albă, de 7-10 kg. – Cuv. germ.
EMENAGÓG, s. n. Medicament care provoacă, care favorizează menstruația. – Din fr. emménagogue.
EMENDÁ, emendez, vb. I. Tranz. A corecta, a îndrepta, a îmbunătăți (un text); a amenda2. – Din lat. emendare, fr. émender.
EMERÍ, s. n. (Rar) Șmirghel. – Din fr. émeri.
EMFÁZĂ, s. f. Atitudine nenaturală, pretențioasă; afectare în scris, în vorbire, în comportare. – Din fr. emphase, lat. emphasis.
EMICÍCLU, emicicluri, s. n. V. hemiciclu.
EMISTÍH, emistihuri, s. n. Fiecare dintre cele două jumătăți ale unui vers (despărțite prin cezură). [Var.: hemistíh s. n.] – Din fr. hémistiche, lat. hemistichium.
EMONDÁJ, s. n. 1. Operație de tăiere a ramurilor de pe trunchiurile arborilor în perioada de creștere pentru a stimula dezvoltarea lor în înălțime; emondare, emondație. 2. (Med.) Intervenție chirurgicală constând în înlăturarea exostozelor și osteofitelor epifizelor. – Din fr. émondage.
EMPATÍE s. f. 1. (Fil.) Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. 2. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.
EMPÍRIC, -Ă, empirici, -ce, adj. Bazat (numai) pe experiență; care privește empirismul, care are la bază empirismul. ◊ Formulă empirică = formulă obținută prin prelucrarea pur matematică a unor date experimentale, fără substrat teoretic. Medicină empirică = tratament al bolilor numai pe bază de experiență și de cazuri antecedente. – Din fr. empirique, lat. empiricus.
EMPIRIOCRITICÍSM s. n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX, care nega existența obiectivă a lumii materiale și considera lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca simple complexe de senzații; machism. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokritițizm.
EMÚ s. m. invar. Pasăre terestră de talie mare, originară din Australia, asemănătoare cu struțul, dar lipsită de creastă (Dromiceius novaehollandiae). – Din fr. émou, germ. Emu.
EMÚL, emuli, s. m. Persoană care se străduiește să egaleze sau să întreacă pe cineva într-un domeniu de activitate. – Din fr. émule, lat. aemulus.
EMULÁȚIE, emulații, s. f. Sentiment, dorință, strădanie de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate; întrecere. [Var.: emulațiúne s. f.] – Din fr. émulation, lat. aemulatio, -onis.
EMULAȚIÚNE s. f. v. emulație.