Toate definitiile
RUSTICITÁTE s. f. Caracterul a tot ce este rustic; fig. bădărănie. – Din fr. rusticité.
RUȘÁLĂ s. f. Bir plătit în Țara Românească, în evul mediu, de curteni. – Din roșu.
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A capăta rutină. – Din fr. routiner.
REBRUSMÉNT, rebrusmente, s. n. Schimbare a direcției și a sensului de mișcare a unui tren prin întoarcerea locomotivei și legarea ei la capătul opus al șirului de vagoane. – Din fr. rebroussement.
RECLÁMĂ, reclame, s. f. 1. Activitate (comercială) prin care se urmărește, pe calea publicității (prin tipărituri, radio, televiziune, cinematograf etc.), suscitarea, câștigarea interesului public asupra anumitor mărfuri, a unor cărți, a unui spectacol, a folosirii unor servicii etc. ♦ Răspândire de informații elogioase (despre cineva sau ceva), cu scopul de a-i crea renume sau popularitate. 2. Articol (dintr-o publicație), afiș, placardă, panou, prospect etc. prin care se face reclamă (1). – Din fr. réclame, germ. Reklame.
RÁBLĂ, rable, s. f. (Fam. și depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrăbla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.”
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter.
RABOTÉZĂ, raboteze, s. f. Mașină-unealtă care servește la prelucrarea prin așchiere a metalului; mașină de rabotat. – Din fr. raboteuse.
RACHÉTĂ2, rachete, s. f. 1. Obiect de joc în tenisul de câmp sau în badminton, alcătuit dintr-o rețea de coarde fixate pe un cadru oval de lemn prevăzut cu mâner, cu ajutorul căruia se lovește mingea. 2. Paletă ovală aplicată pe talpa încălțămintei pentru a nu se afunda în zăpadă. – Din fr. raquette.
RACHÉTĂ1, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind în aer, producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă, și care se folosește la semnalizări și la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reacție directă cu ajutorul unui motor la distanțe foarte mari de Pământ. ◊ Rachetă cosmică = rachetă1 (2) de mari dimensiuni, folosită pentru plasarea pe orbite a sateliților artificiali și pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Rachetă meteorologică = rachetă1 (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa.
RACHÍU, rachiuri, s. n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (și cu esențe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conținută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı.
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler.
RACORDÁRE, racordări, s. f. Acțiunea de a racorda și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porțiune din suprafața unei țevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secțiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porțiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele ale unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda.
RACÓRD, racorduri, s. n. 1. Legătură, contact între două părți ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părți tubulare cu piulițe) cu care se face legătura între două conducte și prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porțiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, mașina sau locul de utilizare a energiei electrice cu rețeaua de distribuție. 4. Legătură între două secvențe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial.
RADIÁN, radiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiuri, egală cu un unghi la centrul unui cerc cuprinzând un arc de cerc a cărui lungime este egală cu raza cercului [Pr.: -di-an] – Din fr. radian.
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire.
RADIOACTIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontană, unele radiații corpusculare (și radiații electromagnetice). 2. Disciplină care studiază aceste proprietăți și elemente care țin de ele. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactivité, germ. Radioaktivität.
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur.
RADIOASTRONOMÍE s. f. Studiul fenomenelor din univers cu ajutorul undelor radioelectrice emise de corpurile din spațiul cosmic și al undelor radioelectrice emise de pe Pământ și reflectate de aceste corpuri. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-astronomie, germ. Radioastronomie.
RADIOBALÍZĂ, radiobalize, s. f. Aparat terestru de radionavigație care indică trecerea unei aeronave deasupra unui anumit punct geografic, prin emiterea unor unde radioelectrice sau prin reflectarea unor unde radioelectrice recepționate; radiofar. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalise.
RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion.
RADIOEMÍSIE s. f. v. radioemisiune.
RADIOFRECVÉNȚĂ, radiofrecvențe, s. f. Frecvență a unei oscilații sau a unei unde electromagnetice, folosită în radiocomunicații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiofréquence, germ. Radiofrequenz.
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge s. m. și f. Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue.
RADIOMÉTRU, radiometre, s. n. 1. Instrument folosit pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Aparat folosit pentru punerea în evidență a efectului radiometric. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomètre.
RADIORECEPTÓR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru recepționarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor în semnale sonore și transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio2. ♦ (în sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru recepția unor semnale cu caracter special (informații de presă, date științifice, semnale pentru navigație etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorécepteur.
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique.
RADIOSCOPÍE, radioscopii, s. f. Examinare vizuală a interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din corpul omenesc, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de către razele X care trec prin acel corp; (concr.), imagine obținută în felul acesta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioscopie.
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso.