Toate definitiile
ZĂDĂRÍRE s. f. V. zădărâre.
ZĂDĂRÍT, -Ă adj. V. zădărât.
ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, scr. zadirati.
ZĂDĂRNICÍ, zădărnicesc, vb. IV. Tranz. A Face să nu se realizeze ceva; a pune piedici la ceva; a dejuca un plan, o uneltire etc. – Din zadarnic.
ZĂDĂRNICÍE, zădărnicii, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este zadarnic; lucru inutil, fără rost; deșertăciune, inutilitate. 2. (Înv.) Ambiție nemăsurată, vanitate, trufie, îngâmfare. – Zadarnic + suf. -ie.
ZĂDĂRNICÍRE, zădărniciri, s. f. Acțiunea de a zădărnici și rezultatul ei. – V. zădărnici.
ZĂDÚF, (2) zădufuri, s. n. 1. Căldură mare, înăbușitoare; arșiță, caniculă. 2. Fig. Supărare, necaz, (la pl.) greutăți, dificultăți. [Var.: zădúh s. n.] – Din bg., scr. zaduh.
ZĂDUFÓS, -OÁSĂ, zădufoși, -oase, adj. (Rar) Plin de zăduf, foarte călduros, înăbușitor. – Zăduf + suf. -os.
ZĂDÚH s. n. v. zăduf.
ZĂGÁN, zăgani, s. m. (Ornit.) Vultur-bărbos. – Din tc. zagan, ngr. zagánis.
ZĂGÁȘ, zăgașe, s. n. (Înv.) Canal, șanț. – Contaminare între zăgaz și făgaș.
ZĂGÁȘTINĂ, zăgaștine, s. f. (Reg.) Plasă de pescuit. – Et. nec.
ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. zagata, zagatiti.
ZĂGĂZUÍ, zăgăzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stăvili; a îndigui, a bara. 2. Fig. A opri, a împiedica (o acțiune). – Zăgaz + suf. -ui.
ZĂGĂZUÍRE, zăgăzuiri, s. f. Acțiunea de a zăgăzui și rezultatul ei. – V. zăgăzui.
ZĂGĂZUÍT, -Ă, zăgăzuiți, -te, adj. Barat, îndiguit, oprit pe loc, îngrădit. – V. zăgăzui.
ZĂGẤRNĂ, zăgârne, s. f. (Reg.) Săculeț de pânză folosit la stână pentru a strecura brânza; sedilă. – Et. nec.
ZĂGNÉATĂ s. f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit.
ZĂGRĂÍ, zăgrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vorbi mult, a trăncăni, a pălăvrăgi. – Ză- + grăi.
ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.
ZĂHĂIÁLĂ, zăhăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium. [Pr.: -hă-ia-] – Zăhăi + suf. -eală.
ZĂHĂRÉL, (2) zăhărele, s. n. 1. Diminutiv al lui zahăr (1). ◊ Expr. A duce (pe cineva sau a se lăsa dus) cu zăhărelul = a înșela (sau a se lăsa înșelat), a ademeni (pe cineva sau a se lăsa ademenit) cu promisiuni, cu vorbe amăgitoare. 2. (Reg.; la pl.) Dulciuri, bomboane, zaharicale. – Zahăr + suf. -el.
ZĂHĂRÍ, zăhăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A presăra, a îndulci cu zahăr. – Din zahăr.
ZĂHĂRÍT, -Ă, zăhăriți, -te, adj. (Pop.) 1. Îndulcit cu zahăr. 2. Zaharisit. 3. Glasat. [Var.: zaharít, -ă adj.] – V. zăhări.
ZĂHĂTUÍ vb. IV. v. zăhăi.
ZĂITÍN, zăitinuri, s. n. (Reg.) Untdelemn; ulei. ◊ Expr. A fi zăitin pe apă = a fi nevinovat; a învinge, a birui. – Din scr. zejtin.
ZĂLÁR, (1) zălari, s. m. (2) zălare, s. n. 1. S. m. Meseriaș care face zale. 2. S. n. (Reg.) Cârlig de lemn de care se atârnă lanțul la vatră. – Za2 + suf. -ar.
ZĂLETÍ, zăletesc, vb. IV. Intranz. (Despre lichide) A țâșni, a stropi; a curge din abundență. – Cf. bg. zaletja, scr. zaleti.
ZĂLEZEÁLĂ, zălezeli, s. f. (Reg.) Faptul de a zălezi. – Zălezi + suf. -eală.
ZĂLEZÍT, -Ă, zăleziți, -te, adj. (Reg.) Slab, fără vlagă; amărât. – V. zălezi.