Toate definitiile

SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv).

SĂTMĂREÁN, -Ă, sătmăreni, -e s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul sau în județul Satu Mare. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul sau din județul Satu Mare. – Satu Mare + suf. -ean.

SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.

SÂRGUÍ, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.

SÂRGUINCIÓS, -OÁSĂ, sârguincioși, -oase, adj. Sârguitor. [Pr.: -gu-in-] – Sârguință + suf. -ios.

SÂRMULÍȚĂ, sârmulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui sârmă (I 1); sârmă mică, sârmă subțire; sârmușoară. 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă. – Sârmă + suf. -uliță.

SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. (Livr.) Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

SCADÉNȚĂ, scadențe, s. f. Termen de plată, soroc; expirare a datei la care trebuie onorată o datorie, o obligație. ♦ P. gener. Termen până la care cineva este obligat să facă ceva. – Din it. scadenza.

SCAI² s. n. Imitație de piele făcută din material plastic, maleabilă și rezistentă la schimbările de temperatură. – Et. nec.

SCALP, scalpuri, s. n. 1. Piele a capului uman împreună cu părul, smulsă de pe craniu în urma unui accident sau desprinsă cu un instrument ascuțit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.

SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

SCARLATÍNĂ, scarlatine, s. f. Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot corpul, urmată de descuamare. – Din fr. scarlatine.

SCĂLÂMBĂIÁ, scălâmbăiez, vb. I. Refl. (Pop. și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia – Var.: scălămbăiá, scălâmbá, vb. I.] – Din scălâmb.

SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, subst. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul unde simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

SCĂRPINÁRE, scărpinări, s. f. Acțiunea de a (se) scărpina; scărpinat, scărpinătură. – V. scărpina.

SCĂRPINĂTOÁRE, scărpinători, s. f. 1. Dispozitiv, obiect cu care sunt scărpinate (sau de care se freacă pentru a se scărpina) unele animale domestice. 2. Obiect în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu o lopățică, folosit odinioară de oameni pentru a se scărpina. – Scărpina + suf. -ătoare.

SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

SCÂRȚÂIÁLĂ, scârțâieli, s. f. Scârțâit¹. [Pr.: -țâ-ia-] – Scârțâi + suf. -eală.

SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

SCHEUNÁRE, scheunări, s. f. Acțiunea de a scheuna și rezultatul ei; p. ext. scheunătură. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunete ascuțite și repetate de durere sau de bucurie scoase de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [Pr.: sche-u-] – Scheuna + suf. -ătură.

SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.