Toate definitiile
MÚFĂ, mufe, s. f. (Tehn.) 1. Cilindru de metal care servește la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, a cablurilor etc.; manșon. 2. Partea lărgită de la capătul unui tub care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. – Din germ. Muffe.
MÚFLĂ, mufle, s. f. 1. Cameră a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereți refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Dispozitiv construit din mai mulți scripeți, folosit pentru ridicarea greutăților mari. – Din fr. moufle.
MUFLÓN, mufloni, s. m. Gen de mamifere care cuprinde reprezentanți ai ovinelor sălbatice, cu coarne groase, în spirală (Ovis); animal care face parte din acest gen. – Din fr. mouflon.
MUFLÚZ, -Ă, s. m. și f., adj. v. mofluz.
MUGILÍD, mugilide, s. n. (La pl.) Familie de pești marini care au solzi și pe cap (Mugilidae); (și la sg.) pește din această familie. – Din fr. mugilidés.
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien.
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. misicographigue.
MUZICOGRAFÍE s. f. Totalitatea studiilor consacrate muzicii. – Din fr. musicographie.
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue.
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic.
MUZICOLOGÍE s. f. Știință care studiază muzica în toate domeniile și manifestările ei. – Din it. musicologia, fr. musicologie.
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane.
MUZICOMANÍE s. f. Pasiune (exagerată) pentru muzică. – Din fr. musicomanie.
MUZICOTÉCĂ, muzicoteci, s. f. Colecție de piese muzicale; p. ext. mobilă în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru audierea muzicii. – Din fr. musicothèque.
MUZICOTERAPÍE s. f. Tratament al unor boli nervoase cu ajutorul audițiilor muzicale. – Din fr. musicothérapie.
MUZICÚȚĂ, muzicuțe, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonică de gură. ♦ (Arg.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, ceartă. – Muzică + suf. -uță.
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie sau de ceremonii = persoană indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.
MÁFIE s. f. Asociație teroristă secretă care practică șantajul și asasinatul. ♦ Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care îsi apără reciproc interesele (meschine). [Acc. și: mafíe] – Din it. mafia.
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. – Din mafie.
MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din antichitate; p. ext. învățat; filozof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.
MAGAZÍE, magazii, s. f. 1. Clădire, construcție, amenajare, încăpere în care se păstrează mari cantități de mărfuri sau de materiale; depozit. 2. (Înv.) Magazin (1). 3. Cutie metalică la pușcă în care stau cartușele înainte de tragere. – Din ngr. magazí.
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun și se vând diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext. (urmat de determinări), dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.
MAGAZINÁJ, magazinaje, s. n. 1. Depozitare a unei mărfi în magazie. 2. Timpul cât o marfă se află depozitată în magazie. 3. Taxă care se plătește pentru depozitarea unei mărfi. – Din fr. magasinage.
MAGAZINÉR, -Ă, magazineri, -e, s. m. și f. Persoană care răspunde (prin gestiune) de lucrurile depozitate într-o magazie. [Var.: magazionér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.
MAGAZIOÁRĂ, magazioare, s. f. Diminutiv al lui magazie. [Pr.: -zi-oa-] – Magazie + suf. -oară.
MAGAZIONÉR, -Ă, s. m. și f. v. magaziner.
MAGHÉRNIȚĂ, maghernițe, s. f. 1. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată; construcție rudimentară. 2. Prăvălie mică și sărăcăcioasă. 3. (Înv.) Bucătărie. – Din bg. magernica.
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau populației ei; privitor la Ungaria sau la populația ei, originar din Ungaria; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.
MAGHIARÍSM, maghiarisme, s. n. Termen, expresie, construcție proprie limbii maghiare, împrumutată (fără necesitate) de altă limbă și fără a se fi adaptat la sistemul acesteia. – Maghiar + suf. -ism.