SMIORCĂÍT2, -Ă, smiorcăiți, -te, adj. Plângăreț, scâncit. – V. smiorcăi.
SMIORCĂIT1 s. n. Faptul de a (se) smiorcăi; zgomot specific produs de cel care (se) smiorcăie; smiorcăială, smârcâială, smârcâit1. – V. smiorcăi.