Definitii pentru: tărâță, tărâța

TĂRẤȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la făină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a rupe în bucăți, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, scr. trice.

TĂRÂȚÁ, pers. 3 tărâțează, vb. I. Refl. (Pop.) A se coji, a se jupui. – Din tărâțe.