Toate definitiile
RUTIȘÓR, rutișoare, s. n. Nume dat mai multor plante erbacee: a) plantă cu tulpina înaltă, cu flori galbene dispuse în buchete pe vârfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) plantă cu frunze ovale și flori trandafirii sau albe (Thalictrum aquilegifolium). ◊ Compus: rutișor-galben = plantă cu rizom târâtor și cu numeroase flori galbene mici, dispuse în umbele (Thalictrum flavum). – Rută2+ suf. -ișor.
RENGHI, renghiuri, s. n. (În expr.) A juca (cuiva) renghiul (sau un renghi) = a păcăli (pe cineva), a face (cuiva) o farsă. – Din tc. renç „suferință, durere”.
REFERÉNT, -Ă, referenți, -te, s. m. și f. Specialist în cadrul unei instituții, a cărui atribuție este de a da îndrumări și informații în domeniul specialității sale; consilier. ♦ Persoană care face un referat. – Din germ. Referent, lat. referens, -ntis.
REFERENȚIÁL, referențiale, s. n. Sistem de referință. [Pr.: -ți-al] – Din fr. référentiel.
REFULÁ, refulez, vb. I. Tranz. 1. A respinge, a înăbuși din domeniul conștientului în subconștient imagini, dorințe, reprezentări, idei sau tendințe neplăcute, care contrazic conștiința morală a individului. 2. (Tehn.) A deplasa sau a împinge, cu ajutorul unei pompe, un fluid într-o conductă sau într-un recipient. 3. A prelucra la cald sau la rece piesele de metal prin batere cu ciocanul sau prin presare la unul dintre capete, cu scopul de a schimba, parțial sau total, forma pieselor. – Din fr. refouler.
REFULÁRE, refulări, s. f. Acțiunea de a refula și rezultatul ei. – V. refula.
REFULÁT, -Ă refulați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre imagini, tendințe, instincte, impulsuri etc.) Deplasat, căzut, respins, în subconștient. 2. S. m. și f. Persoană care își refulează (1) dorințele, instinctele, impulsurile etc. – V. refula. Cf. fr. refoulé.
REFUTÁBIL, -Ă, refutabili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi combătut. – Din fr. réfutable.
REFUTÁRE, refutări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a refuta și rezultatul ei; refutație. – V. refuta.
REFUTÁȚIE, refutații, s. f. (Franțuzism înv.) Refutare, respingere, combatere. – Din fr. réfutation.
REZIDÉNT, -Ă, rezidenți, -te, s. m., adj. 1. s. m. Reprezentant diplomatic, inferior în grad unui ministru plenipotențiar sau unui ambasador. 2. Adj. (Despre cetățenii unui stat stabiliți în alt stat) Care își are domiciliul în..., care locuiește în... – Din fr. résident, lat. residens, -ntis, germ. Resident.
REZIDÉNȚĂ, rezidențe, s. f. Reședință, sediu, domiciliu. – Din it. residenza, fr. résidence, germ. Residenz.
REZIDENȚIÁL, -Ă, rezidențiali, -e, adj. Al rezidentului, privitor la rezident. [Pr.: -ți-al] – Din fr. résidentiel, it. residenziale.
RÁȚIE, rații, s. f. 1. Cantitate de hrană pe care trebuie să o consume un om sau un animal într-un timp determinat și care conține toate substanțele necesare desfășurării funcțiilor vitale ale organismului. 2. Număr constant care se adaugă la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se înmulțește un termen al unei progresii geometrice pentru a obține termenul următor. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration.
REZÍDUU, reziduuri, s. n. Rest rămas în urma unui proces chimic sau fizic efectuat asupra unui material brut. ◊ Reziduuri furajere = deșeuri din industria alimentară care pot fi valorificate în alimentația animalelor. ♦ Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor în care se păstrează substanțe lichide. [Pr.: -du-u. – Var.: rezídiu s. n.] – Din lat. residuum, fr. résidu.
REZIDUÁL, -Ă, reziduali, -e, adj. Care rămâne (ca reziduu). [Pr.: -du-al] – Din fr. résiduel, it. residuale.
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a se răzleți de o ceată, de o tovărășie, a nu mai prinde un vehicul care pleacă. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală)= a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce sa ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă ? = e sigur, nu mai e de discutat. 5.Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă; a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere.
RECEPTÁ, receptez, vb. I. Tranz. A prinde, a înregistra, a capta unde sonore, luminoase etc. – Cf. receptor, receptiv, recepție.
RECEPTÁRE, receptări, s. f. Acțiunea de a recepta și rezultatul ei; înregistrare, captare, recepționare. – V. recepta.
REPUDIÁ, repudiez, vb. I. Tranz. A respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a îndepărta, a arunca, a alunga, a desconsidera, a renega. ♦ A renunța la o moștenire sau la un legat. [Pr.: -di-a] – Din fr. répudier.
RESURÉCȚIE, resurecții, s. f. (Livr.) Reînviere; trezire, deșteptare. – Din fr. résurrection, lat. resurrectio.
RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris.
RABÁRBURĂ, rabarbure, s. f. (Bot.; reg.) Revent (Rheum officinale) – Din germ. Rhabarber, magh. rebarbara.
RABATÁ, rabatez, vb. I. Tranz. (Mat.) 1. A roti o figură plană în jurul unei drepte situate în planul figurii. 2. A lăsa în jos; a îndoi, a plia. [Var.: rabáte vb. III.] – Din fr. rabattre.
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.]. – V. rabata.
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
RABÁTE vb. III. v. rabata.
RABDOMANȚÍE s. f. Arta de a ghici viitorul cu ajutorul unei baghete magice. – Din fr. rhabdomancie.
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat.