Toate definitiile
EMULGATÓR, emulgatori, s. m. Substanță chimică folosită la obținerea emulsiilor; emulsiv (2), emulsionant. ♦ Substanță chimică folosită pentru îndepărtarea grăsimilor în produsele textile. – Din germ. Emulgator.
EMÚLSIE, emulsii, s. f. Amestec dispers format din două lichide insolubile unul în celălalt. ♦ Strat sensibil la acțiunea luminii, depus pe plăcile și pe filmele fotografice. – Din fr. émulsion.
ENDÉMIC, -Ă, endemici, -ce, adj. (Despre plante sau animale) Care trăiește numai pe un anumit teritoriu; (despre unele boli) care are cauze locale, specifice unei anumite regiuni; care are caracter permanent în anumite locuri. – Din fr. endémique.
ENDOCÁRP, endocarpuri, s. n. Țesut intern tare care îmbracă și protejează sămânța unor fructe. – Din fr. endocarpe.
ENOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu vinificația și cu studiul produselor derivate ale viei și ale vinului. [Var.: oenologíe s. f.] – Din fr. oenologie.
ENORÍE, enorii, s. f. Parohie. – Din ngr. enoría.
ENÓT, enoți, s. m. Animal de vânat cu blană prețioasă, asemănător cu un câine (Nyctereutes prociynoides) – Et. nec.
EPARHÍE, eparhii, s. f. Diviziune administrativă bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. – Din ngr. eparhía.
EPARVÉN, eparvene, s. n. Tumoare osoasă care se formează uneori la încheietura piciorului dinapoi la cai sau, mai rar, la boi; os mort – Din fr. éparvin.
EPÍSCOP1 (EPISCÓP), episcopi, s. m. Grad înalt în ierarhia bisericească creștină, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului; persoană care are acest grad (și conduce o eparhie). – Din ngr. epískopos, lat. episcopus.
EPISTÁT, epistați, s. m. (În trecut) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistát s. m.] – Din ngr. epistátis.
EPISTÁXIS s. n. Hemoragie nazală. – Din fr. épistaxis.
EPISTEMOLÓGIC, -Ă, epistemologici, -ce, adj. Referitor la epistemologie, care aparține epistemologiei. – Din fr. épistémologique
EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. 2. (Impr.) Gnoseologie. – Din fr. épistémologie.
ERBACÉE, erbacee, adj., s. f. (Plantă) care are tulpina subțire, fragedă, moale și apoasă, de obicei verde. – Din fr. herbacé, lat. herbaceus.
ERCULEÁN, -Ă, erculeeni, -e, adj. V. herculean.
ERMENÉUTIC, -Ă, ermeneutici, -ce, adj. V. hermeneutic.
ERMENEÚTICĂ s. f. V. hermeneutică.
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio, -onis.
ESPERÁNTO s. n. Limbă artificială, formată din elemente de vocabular și de gramatică împrumutate din cele mai răspândite limbi europene, creată cu scopul de a deveni limbă internațională. – Din fr. espéranto.
ETEROCLÍT, -Ă, eterocliți, -te, adj. V. heteroclit.
ETERODÓX, -Ă, eterodocși, -xe, adj. Care se abate de la doctrina oficială a bisericii ortodoxe. [Var.: heterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe.
ETERODOXÍE s. f. Concepție care se abate de la doctrina oficială a bisericii ortodoxe. [Var.: heterodoxíe s. f.] – Din fr. hétérodoxie.
ETEROFÓN, -Ă, eterofoni, -e, adj. V. heterofon.
ETEROFONÍE, eterofonii, s. f. V. heterofonie.
ETEROGRÉFĂ, eterogrefe, s. f. V. heterogrefă.
ETERONÍM, -Ă, eteronimi, -e, adj. V. heteronim.
ETERONÓM, -Ă, eteronomi, -e, adj. V. heteronom.
ETERONOMÍE s. f. V. heteronomie.
ETEROPROTEÍDĂ, eteroproteide, s. f. V. heteroproteidă.