Toate definitiile

izbîndésc v. tr. (vsl. iz-byti, viitoru iz-bondon, a fi deasupra, a supravĭețui. V. izbutesc și izbăvesc). Reușesc, izbutesc: șĭ-a izbîndit doru. Cîștig: a izbîndi un războĭ. V. intr. Înving: a izbîndi în războĭ. Reușesc (cu dativu): ĭ-a izbîndit să facă. A-țĭ izbîndi pe cineva, a-țĭ lua satisfacțiune, a te răzbuna pe cineva. V. refl. Mă realizez: visu i s´a izbîndit.