Toate definitiile
A FORTIÓRI adj. (Despre raționamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăți existând tot atâtea temeiuri sau temeiuri în plus. – Loc. lat.
A CAPPÉLLA adv., adj. (Despre muzică sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental. – Var. (după alte surse) a capella. – Loc. it.
A PRIÓRI adv. (Fil.) În mod aprioric. [Pr.: -pri-o-] – Din lat. a priori.
A GIÓRNO adv. (Italienism) Ca ziua. Luminat a giorno. [Pr.: -giór-] – Loc. it.
A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime.
A2 interj. Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah (2).
A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic. – Lat. ad.
A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.
AALENIÁN, -Ă, aalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior. 2. Adj. Care aparține aalenianului (1), privitor la aalenian. [Pr.: a-a-le-ni-an] – Din fr. aalénien.
ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește.
ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. – Din tc. aba.
ABÁC, abace, s. n. 1. Instrument alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate) și care este folosit la efectuarea unor calcule aritmetice. 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus.
ABÁCĂ, abace, s. f. (Arhit.) Placă subțire (pătrată) care constituie partea superioară a capitelului unei coloane și face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus.
ABAGÉR, abageri, s. m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1.
ABAGERÍE1, abagerii, s. f. Atelier sau industrie de (haine de) aba. – Abagiu + suf. -ărie.
ABAGERÍE2 s. f. Meseria de abagiu. – Abager + suf. -ie.
ABAGÍU, abagii, s. m. Persoană care se ocupă cu fabricarea sau cu vânzarea abalei2; abager. – Din tc. abacı.
ABAJÚR, abajururi, s. n. Dispozitiv de metal, de sticlă, de hârtie etc., care se pune la o lampă pentru a feri ochii de lumină și pentru a îndepărta razele într-o anumită direcție. – Din fr. abat-jour.
ABANDÓN, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon.
ABANDONÁ, abandonez, vb. I. 1. Tranz. A părăsi pe cineva (lăsându-l fără sprijin sau ajutor); a renunța la ceva. 2. Tranz. și intranz. A renunța la continuarea participării la o întrecere sportivă. – Din fr. abandonner.
ABANDONÁRE, abandonări, s. f. Acțiunea de a abandona; părăsire. – V. abandona.
ABANDONÁT, -Ă, abandonați, -te, adj. Care a fost părăsit. ♦ Spec. (Despre copii nou-născuți) Lepădat2. – V. abandona.
ABANÓS s. m. Lemnul unor specii de copaci exotici, mai ales din India, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc.; eben (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr de culoare neagră lucioasă. – Din tc. abanoz.
ABATÁJ, abataje, s. n. 1. Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; p. ext. loc unde se execută această operație. 2. Operație de doborâre a arborilor (În exploatările forestiere). 3. Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operații făcute la abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere până la tranșarea cărnii. 4. Operație de înclinare a unei nave mici în vederea reparării, curățirii etc. – Din fr. abattage.
ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se năzări. 4. Tranz. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.
ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ◊ Expr. Abatere de la regulă = excepție. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre valoarea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2.
ABATÉSĂ, abatese, s. f. Călugăriță care conduce o abație. – Din lat. abbatissa.
ABATÍZĂ, abatize, s. f. (Mil.) Dispozitiv de apărare făcut din copaci tăiați și culcați cu vârful spre inamic sau din crăci înfipte în pământ. – Din fr. abattis.
ABATÓR, abatoare, s. n. Ansamblu alcătuit din clădirile, instalațiile, terenul etc. unde se taie vitele destinate consumului și se prelucrează carnea proaspătă. – Din fr. abattoir.