Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă, genune, hău1. – Din fr. abysse, lat. abyssus.

ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal.

ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

ABITÍR adv. (Fam. și pop.; numai la comparativ) Mai mult, mai bine, mai tare (decât...). – Cf. tc. beter „mai rău”.

ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. – Din fr. abject, lat. abjectus.

ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie. – Din fr. abjection, lat. abjectio.

ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda (un titlu, un drept etc.) printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudecare.

ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.




ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura.

ABLACTÁRE s. f. Înlocuire a laptelui matern prin alte alimente necesare sugarului. – Cf. lat. ablactare.

ABLACTÁȚIE, ablactații, s. f. 1. Trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată. 2. Oprire a secreției lactate la femeile la care alăptarea este contraindicată sau inutilă. – Din germ. Ablaktation.

ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus.

ABLÁȚIE s. f. v. ablațiune.

ABLAȚIÚNE, ablațiuni, s. f. 1. Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2. Îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membru al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3. Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablation, lat. ablatio, -onis.

ÁBLAUT, ablauturi, s. n. (Lingv.) Apofonie. – Din germ. Ablaut.

ABLEFARÍE, ablefarii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin absența parțială sau totală a pleoapelor. – Din fr. ablépharie.

ABLEPSÍE, ablepsii, s. f. (Med.) Cecitate. – Din fr. ablépsie.

ABLUȚIÚNE, abluțiuni, s. f. 1. Spălare rituală pe corp sau pe o parte a lui, prescrisă de unele religii pentru purificare. 2. Spălare sau îmbăiere cu ajutorul dușului. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis.

ABNEGÁ, abnég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a se lepăda de cineva sau de ceva. – Din lat. abnegare.

ABNEGÁRE s. f. (Rar) Abnegație. – V. abnega.

ABNEGÁȚIE s. f. Devotament (dus până la sacrificiu); abnegare. ♦ Renunțare; sacrificiu voluntar. – Din fr. abnégation.

ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm.

ABNORMITÁTE, abnormități, s. f. (Rar) Anomalie; enormitate; lucru neobișnuit, abnorm. – Din germ. Abnormität.

ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere.

ABOLÍRE, aboliri, s. f. Acțiunea de a aboli și rezultatul ei; abolițiune. – V. aboli.

ABOLIȚIONÍSM s. n. Mișcare politică apărută la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care urmărea desființarea sclaviei negrilor din America; p. gener. mișcare politică ce susține desființarea sclaviei. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionnisme.

ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste.

ABOLIȚIÚNE, abolițiuni, s. f. (Înv.) Abolire. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abolition, lat. abolitio, -onis.

ABÓLLA s. f. Manta militară la romani. – Cuv. lat.

 <<   <    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10    >   >> 
pagina 3 din 187

 
Dezvoltare site Web Activ | Intranet | Asigurat 24 rca ieftin  |  Copyright (C) 2004-2015 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii