Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – După fr. abrutir.

ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant.

ABRUTIZÁRE, abrutizări, s. f. Acțiunea de a (se) abrutiza.V. abrutiza.

ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.

ABSCÍSĂ, abscise, s. f. Simbolul care indică lungimea și sensul segmentului cuprins între un punct fix al unei drepte și un punct dat de pe dreaptă. ♦ Una dintre coordonatele carteziene, care servește la stabilirea poziției unui punct în plan sau în spațiu. – Din fr. abscisse, lat. abscissa [linea].

ABSCIZIÚNE, absciziuni, s. f. (Med.) Tăiere a unei părți sau a unui organ al corpului. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abscission.

ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. (Livr.) Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus.

ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis.




ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare.

ABSENTEÍSM s. n. 1. Absență îndelungată a deținătorului unei proprietăți funciare, pe care o exploatează printr-un intermediar. 2. Absenteism parlamentar = practică folosită mai ales de deputații aflați în opoziție, constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, cu scopul de a întârzia sau de a împiedica adoptarea unor legi. – Din fr. absentéisme.

ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăia în strainătate, administrându-și bunurile prin intermediari. – Din fr. absentéiste.

ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței; leșin. 3. Lipsă de atenție, distracție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

ABSIDÁL, -Ă adj. v. absidial.

ABSÍDĂ, abside, s. f. Nișă semicirculară sau poligonală care închidea nava centrală a unei bazilici romane. ♦ Încăpere semicirculară destinată altarului în bazilicile creștine. – Din fr. abside, lat. absida.

ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al.Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal.

ABSIDIÓLĂ, absidiole, s. f. 1. Mică absidă laterală la unele bazilici romane. 2. Mică absidă lângă altar la bisericile creștine. [Pr.: -di-o-] – Din fr. absidiole.

ABSÍNT, absinturi, s. n. Băutură alcoolică tare, de culoare verde, cu gust amar, preparată cu uleiuri eterice de pelin, anason și alte plante aromatice. – Din fr. absinthe.

ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiții si relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin atitudinea înțelegătoare a suveranilor față de cerințele progresului, de sfaturile gânditorilor luminați etc. – Din fr. absolutisme.

ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste.

ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza.

ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza.

ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.

ABSOLUȚIÚNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputat nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis.

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.

ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent.

ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere.

ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi.

ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant.

 <<   <    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10    >   >> 
pagina 5 din 187

 
Dezvoltare site Web Activ | Intranet | Asigurat 24 rca ieftin  |  Copyright (C) 2004-2015 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii