Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi).

ABSORBÍRE, absorbiri, s. f. Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei. – V. absorbi.

ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi.

ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor.

ABSÓRBȚIE, absorbții, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță oarecare. ♦ Micșorare sau anulare a intensității unei radiații care cade pe un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reține, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanțelor minerale și organice, precum și a gazelor în celulele organismului. ◊ Absorbție intestinală = pătrunderea în sânge și în limfă a produșilor rezultați din digestia alimentelor. 3. Încrucișare repetată a unei rase perfecționate cu una ameliorată în scopul îmbunătățirii radicale a acesteia. [Var.: absorbțiúne s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis.

ABSORBȚIÚNE s. f. v. absorbție.

ABSTENȚIONÍSM s. n. Abținere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot; doctrină care susține această atitudine. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. abstentionnisme.

ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste.

ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention.




ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis.

ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia.

ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezultă din separarea și generalizarea însușirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 3. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

ABSTRACTIZÁ, abstractizez vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza.

ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.

ABSTRACTIZÁRE, abstractizări, s. f. Operație a gândirii prin care se desprind și se rețin unele dintre caracteristicile și relațiile esențiale ale obiectului cercetării; abstracție ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza.

ABSTRÁCȚIE, abstracții, s. f. Abstractizare; (concr.) lucru abstract. ◊ Expr. A face abstracție de... = a nu lua în considerare; a ignora. [Var.: abstracțiúne s. f.] – Din fr. abstraction, lat. abstractio, -onis.

ABSTRACȚIONÍSM s. n. Curent în artele plastice europene, a cărui trăsătură o constituie încercarea de a elimina din reprezentarea operei de artă orice referire la realitățile exterioare, ideile și sentimentele fiind relatate prin pete de culoare sau prin figuri geometrice; artă abstractă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionnisme.

ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. – Din fr. abstractionniste.

ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție.

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).

ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. – V. abstrage.

ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Rar) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus.

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar duce la absurd. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.

ABSURDITÁTE, absurdități, s. f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepție absurdă; prostie, inepție. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis.

ABȚIBÍLD, abțibilduri, s. n. 1. Imagine în culori imprimată pe un strat subțire de colodiu, care se aplică pe o suprafață netedă, umezindu-se și dezlipindu-se de pe hârtia pe care a fost lipit. 2. Fig. (La pl.) Nimicuri, fapte mărunte; mici șmecherii. – Din germ. Abziehbild.

ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face cuiva un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmărit); p. ext. a falsifica. – Et. nec.abțiguíre s. f.; abțiguit, -ă adj.

ABȚIGUÍRE, abțiguiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) abțigui.V. abțigui.

ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.

ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține).

ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține.

 <<   <    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11    >   >> 
pagina 6 din 187

 
Dezvoltare site Web Activ | Intranet | Asigurat 24 rca ieftin  |  Copyright (C) 2004-2015 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii