Toate definitiile
AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = preÈ›uire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conÈ™tiinÈ›a propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore.
AMÓR s. 1. v. iubire. 2. v. iubit.
Amor ≠ură
amór (amóruri), s. n. – Iubire. Lat. amor (fr. amour, it. amore), introdus de poezia lirică, la sfîrÈ™itul sec. XVIII. – Der. amorez (var. amurez), s. m., care aparÈ›ine terminologiei teatrale (fr. amoureuse › amoreză, de la care s-a format m.), astăzi intrat È™i în limbajul pop. (în teatru se spune încă prim amorez); amoreză (var. amure(a)ză), s. f. (iubită, È›iitoare); amoreza, vb. (a se îndrăgosti); amoros, adj. (plin de iubire); înamora, vb. (a se îndrăgosti).
AMÓR, amoruri, s. n. ~ 2. (Livresc) AtaÈ™ament, afecÈ›iune. – It. amore. (lat. lit. amor)
AMÓR s.n. 1. (Liv.) Iubire, dragoste. ♦ (Concr.) Iubit. 2. (Liv.) AtaÈ™ament, afecÈ›iune. ◊ Amor propriu = preÈ›uire a propriilor calități; mândrie. [Pl. -ruri. / < lat. amor, cf. it. amore].
AMÓR s. n. iubire, dragoste. ♦ ~ propriu = ataÈ™ament de preÈ›uire exagerată a propriilor calități. (< lat. amor)
AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ♦ (Concr.) Iubit. 2 (Livresc) AtaÈ™ament, afecÈ›iune. ◊ Amor propriu = preÈ›uire (uneori exagerată) a propriilor sale calități, îmbinată cu susceptibilitatea față de părerea altora despre sine. – It. amore (lat. lit. amor).
*amór n., pl. urÄ (lat. ámor, amóris). Dragoste, Äubire (între sexe). Amor de patrie, patriotizm; amor propriÅ, amor de sine. S. m. Zeu ÄubiriÄ la RomanÄ.
amór-própriu [priu pron. pryu] s. n., art. amórul-própriu (dar: amorul său propriu), g.-d. art. amórului-própriu