Toate definitiile

AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

AMORŢÍ vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ ţesutul dureros.) 2. a înţepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)

A amorţi ≠ a se dezmorţi

amorțí (amorțésc, amorțít), vb. – A deveni insensibil; a lăsa în nesimțire; a înțepeni. – Mr. amurțăscu, amurțire, megl. anmurțǪs. Lat. *ammŏrtῑre (Pușcariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorțeală, s. f.; amorțitor, adj. (care amorțește); amorțitură, s. f. (amorțeală).

AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A deveni insensibil; a înțepeni. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde puterea, a se diminua. – Lat. *ammortire (= admortire).

amorțésc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Încep a nu maĭ simți din pricina uneĭ grele loviturĭ: l-a bătut pîn' a amorțit, mĭ-a amorțit mîna de tare ce m' am lovit la cot. Mi se stinge vocea, răgușesc: a amorțit strigînd. Înțepenesc de frig (ibernez): insectele amorțesc ĭarna. V. tr. Îngurzesc: frigu l-a amorțit. – Vechĭ amu-.

amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă

*amortizéz v. tr. (fr. amortir, amortissant; it. ammortizzare [un débito], germ. amortisieren). Com. Sting o datorie plătind ratele la dățĭ hotărîte: a amortiza o rentă. – S' ar putea zice maĭ bine amortesc, ca convertesc.