Toate definitiile

AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Din fr. amine.

AMÍNĂ s.f. 1. Substanță cu proprietățile amoniacului, care face parte dintr-un grup de baze azotate. 2. Combustibil folosit la avioanele reactoare. [< fr. amine].

AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Fr. amine.

AMÍNĂ s. f. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici. (< fr. amine)

*amínă f., pl. e. Chim. Corp care rezultă din înlocuirea unuĭa saŭ tuturor atomilor de idrogen din amoniac saŭ idrat de amoniŭ pin [!] radicaliĭ mono- saŭ polivalențĭ aĭ idrocarburilor. Aminele-s lichide la temperatura ordinară și foarte volatile.

amínă s. f., g.-d. art. amínei; pl. amíne

amîn, a -á v. tr. (a 4 și mîne). Las pe altă dată (împlinirea unuĭ lucru): a amîna o judecată, o plată, un examin [!].

amînă adv. (a 4 și mînă). Vechĭ. În mînă: cu sabia amînă. Cu zilele amînă, expus morțiĭ. A scăpa cu capu amînă, a scăpa cu vĭață. Trans. Om cu capu amînă, temerar, de o îndrăzneală nebună. De-amînă, din mînă; la îndemînă. Pe-amînă, în mînă. Mold. nord. Pe-amînile, cu mînile, pe întrecute, care maĭ de care: a apuca pe-amînile.