Toate definitiile

ANTISTRÓFÄ‚, antistrofe, s. f. 1. A două parte în triada strofă-antistrofă-epodă a unei poezii lirice cântate de cor după strofă È™i înainte de epodă în teatrul antic grec. 2. Repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază. – Din fr. antistrophe.

ANTISTRÓFĂ s.f. 1. A doua stanță dintr-o poezie lirică, cântată de cor în teatrul antic grec. 2. (Ret.) Repetarea cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază etc. [< fr., lat., gr. antistrophe].

ANTISTRÓFĂ s. f. 1. răspuns al corului în tragedia antică grecească. 2. a doua stanță într-o poezie lirică grecească, între strofă și epodă. 3. repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază etc.; epiforă. (< fr. antistrophe, lat. antistropha)

ANTISTRÓFÄ‚, antistrofe, s. f. A două stanță a unei poezii lirice, cântată de cor în teatrul antic grec. – Fr. antistrophe.

*antistrófă f., pl. e (vgr. antistrophé, d. anti, contra, și strophé, întoarcere, strofă). A doŭa strofă a poeziiĭ lirice cîntate de coru teatruluĭ grecesc vechĭ.

!antistrófă (-tis-tro-/-ti-stro-) s. f., g.-d. art. antistrófei; pl. antistrófe