Toate definitiile
antracít s. m., pl. antraciți
ANTRACÍT, antracite, s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, având în compoziția sa mult carbon, puține substanțe volatile și apă, de culoare neagră lucioasă, foarte dens, fiind un prețios combustibil. – Din fr. anthracite.
ANTRACÍT s.n. Cărbune de pământ superior, foarte bogat în carbon. [< fr. anthracite, cf. gr. anthrax – cărbune].
ANTRACÍT s. n. cărbune natural superior, negru-sticlos, cu un procent mare de carbon. (< fr. anthracite)
ANTRACÍT s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, negru, lucios și foarte dens. – Fr. anthracite.
*antracít n. (vgr. anthrakites, care seamănă a cărbune). Min. Un fel de cărbune de pămînt, maĭ uscat de cît cel obișnuit și care arde greŭ, dar dă căldură mare fără flacără și fără fum.
ANTRACÍT s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, bogat în carbon, sărac în substanțe volatile și apă, de culoare neagră lucioasă, foarte dens, bun combustibil. – Din fr. anthracite.
ANTRACÍT, antracite, s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, având în compoziția sa mult carbon, puține substanțe volatile și apă, de culoare neagră lucioasă, foarte dens, fiind un prețios combustibil. – Din fr. anthracite.
antracít s. n.