Toate definitiile
APÉL, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivități etc. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară și judecarea în fond a procesului. ◊ Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care avea competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel.
APÉL s. 1. chemare. (~ lansat către electorat.) 2. (pop.) strigare. (Face ~ul la şcoală.) 3. v. cerere.
apél (apéluri), s. n. – 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv. – 2. Recurs. Fr. appel. Sensul 1 este termen școlăresc și militar; sensul 2 și der. săi sînt termeni juridici. – Der. apela, vb. (a face recurs); apelabil, adj.; apelant, s. m.; apelați(un)e, s. f. (chemare, denumire; apel, recurs); apelativ, adj.
APÉL s.n. 1. Strigare a numelui unor persoane (pentru verificarea prezenței lor într-un loc). 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități. ♦ Îndemn; cerere, rugăminte. ◊ A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugăminte. 3. Semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.; chemare. 4. (Ieșit din uz) Acțiune făcută la o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară. [Pl. -luri. / < fr. appel].
APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare (a numelor membrilor unei colectivități, spre a verifica prezența lor). ♦ Chemare adresată maselor (oral sau în scris). ♦ Cerere, rugăminte, îndemn. ◊ Expr. A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere. 2. ( Înv.) Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. 3. Producerea unui semnal sonor sau luminos într-un post telefonic, telegrafic sau într-o centrală telefonică. – Fr. appel.
APÉL s. n. 1. strigare a numelui cuiva. 2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități. ◊ îndemn, cerere, rugăminte. 3. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc. 4. (jur.) acțiune făcută de o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară. (< fr. appel)
*apél n., pl. urĭ (fr. appel, d. lat. appellare, a chema). Strigarea numeluĭ pentru constatarea prezențeĭ: apelu nominal. Recurs la un judecător, la un tribunal superior: curte de apel. Fig. A face apel la cineva, a-l chema în ajutor. Excitare: apel la arme, la revoltă.
*apelațiúne f. (lat. appellátio, -ónis). Rar. Acțiunea de a apela. – Și -áție și -áre, dar ob. apel.