Toate definitiile

APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar². – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude.

APTITÚDINE s. 1. aplecare, aplicaţie, atracţie, chemare, dar, har, înclinare, înclinaţie, înzestrare, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, talent, vocaţie, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Şi-a demonstrat din plin ~ pentru ...) 2. v. simţ. 3. v. facultate.

APTITÚDINE s.f. Înclinare, dispoziție naturală; destoinicie, pricepere. [Cf. fr. aptitude].

APTITÚDINE s. f. înclinație, dispoziție naturală sau câștigată de a face unele lucruri; destoinicie. (< fr. aptitude, lat. aptitudo)

APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Dispoziție naturală; înclinare; posibilitate, pricepere de a face ceva. – Fr. aptitude (lat. lit. aptitudo, -inis).

*aptitúdine f. (mlat. aptitúdo, -údinis; fr. aptitude. V. atitudine). Calitatea de a fi apt din natură: aptitudine pentru știință.

aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini