Toate definitiile

APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. – Apuca + suf. -ătură.

APUCĂTÚRĂ s. (mai ales la pl.) 1. v. comportare. 2. v. tabiet. 3. v. fire.

APUCĂTÚRĂ s. v. abilitate, avere, avut, avuţie, bogăţie, bun, colică, crampă, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, mijloace, pricepere, situaţie, spasm, stare, ştiinţă, talent, uşurinţă.

APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Cuprindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Fel de a se purta; deprindere, obicei (rău). – Din apuca + suf. -(ă)tură.

apucătúră f., pl. ĭ. Mod de a apuca, prindere cu mîna: l-a trîntit dintr' o singură apucătură. Apucat, o boală, maĭ ales de copiĭ, caracterizată pin [!] somn, spazmurĭ și convulsiunĭ. Fig. (maĭ ales la pl.). Obiceĭ, purtare care denotă caracteru, maĭ ales caracteru răŭ: apucăturĭ de hoț.

apucătúră s. f., g.-d. art. apucătúrii; pl. apucătúri