Toate definitiile

ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque.

ARHÁIC adj., s. 1. adj. primitiv, străvechi, vechi. (Civilizaţii ~.) 2. adj. v. vechi. 3. adj. v. învechit. 4. s. (GEOL.) arheian, azoic.

Arhaic ≠ neologic

arháic (arháică), adj. – Foarte vechi. Fr. archaïque. – Der. arhaism, s. n. Pronunțarea este cea din ngr.

ARHÁIC, -Ă adj. Străvechi, foarte vechi, dintr-o epocă foarte îndepărtată. ◊ Perioadă arhaică (și s.n.) = prima perioadă (sistem) a precambrianului. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Care nu mai este folosit în limba contemporană; învechit; ieșit din uz. [Pron. -ha-ic. / < fr. archaïque, cf. gr. archaios – vechi].

ARHÁIC, -Ă I. adj. străvechi, dintr-o epocă îndepărtată. ◊ (despre cuvinte, expresii) învechit; ieșit din uz. II. adj., s. n. (din) prima perioadă a precambrianului; arheian, azoic. (< fr. archaïque, gr. arkhaikos)

ARHÁIC, -Ă, arhaici, -e, adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri trecute. Epocă arhaică. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Care nu mai este folosit în limba contemporană, ieșit din uz; învechit. – Fr. archaïque (< gr.).

*arháic, -ă adj. (vgr. arhaïkós). Vechĭ saŭ care imitează vechimea: stil arhaic. Adv. În mod arhaic: a vorbi arhaic.

arháic¹ (-ha-ic) adj. m., pl. arháici; f. arháică, pl. arháice

arháic² (-ha-ic) s. n.