Toate definitiile

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁ vb. 1. v. pronunţa. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.)

A articula ≠ a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bălmăji, a îndruga, a mormăi

ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].

ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare)

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).

*articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin [!] încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n' a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat.

articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză