Toate definitiile

ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat¹. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură.

ARĂTÚRĂ s. 1. arare, arat, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (N-a ieşit azi la ~.) 2. (concr.) ogor, ţarină, (pop.) răzor, (reg.) plan. (~ este terenul arat.)

arătúră (arătúri), s. f. – Arat, acțiunea și rezultatul lui a ara. Lat. ărātūra (Pușcariu 110; REW 602 a; DAR); cf. it. aratura, v. fr. areüre,, cat., sp., port. aradura. Cf. ara.

ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat. 2. Pământ arat; ogor, țarină. – Lat. aratura.

arătúră f., pl. ĭ. Felu de a ara. Loc arat: un sat între arăturĭ.

arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri