Toate definitiile

ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce, adj. (Fil.) Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Din fr. assertorique.

ASERTÓRIC, -Ă adj. (Log.) Care are caracterul unei aserțiuni. ◊ Judecată asertorică = judecată în care se afirmă sau se neagă existența a ceva, care arată o situație de fapt fără a fi dovedită. [< fr. assertorique].

ASERTÓRIC, -Ă ad. (despre propoziții, judecăți) care enunță simplu ceva; cu caracter asertiv. (< fr. asertorique)

ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -e, adj. Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Fr. assertorique.

asertóric (rar) adj. m., pl. asertórici; f. asertórică, pl. asertórice