Toate definitiile

AUTOGENÉZĂ s. f. Teorie care absolutizează acțiunea factorilor ereditari în dezvoltarea individului și neagă rolul mediului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogénèse.

AUTOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Teorie, susținută de naturalistul german Haeckel, care rezolvă unilateral problema dezvoltării în natura vie, absolutizând acțiunea factorilor interni ereditari și negând cu totul acțiunea mediului ambiant. [< fr. autogénèse, cf. gr. autogenesis < gr. autos – însuși, genesis – naștere].

AUTOGENÉZĂ s. f. 1. capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce prin polenul propriu. 2. teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; generație spontanee. 3. concepție în biologie care rezolvă unilateral problema dezvoltării în natura vie, absolutizând acțiunea factorilor interni ereditari și negând cu totul acțiunea mediului. (< fr. autogenèse)

autogenéză (a-u-) s. f., g.-d. art. autogenézei