Toate definitiile

AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document oficial prin care se dovedește un drept sau o împuternicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorisation.

AUTORIZÁŢIE s. 1. permis, (rar) licenţă, (înv. şi reg.) slobozenie, (înv.) pitac. (~ pentru practicarea unei meserii.) 2. împuternicire, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. îngăduinţă, permisiune, voie. (~ de a face ceva.)

AUTORIZÁȚIE s.f. Permisiune (dată de o autoritate); împuternicire. ♦ (Concr.) Document care dovedește o împuternicire, un drept al cuiva. [Pron. a-u-, gen. -iei, var. autorizațiune s.f. / cf. fr. autorisation, it. autorizzazione].

AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune (oficială) de a face ceva; împuternicire. ♦ (Concr.) Document prin care se dovedește un drept sau o împuternicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – După fr. autorisation.

AUTORIZÁȚIE s. f. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire. ◊ înscris care dovedește o împuternicire. (< fr. autorisation)

*autorizațiúne f. (fr. autorisation). Acțiunea de a autoriza. – Și -áție și -áre.

autorizáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autorizáția (-ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (-ți-i-)