Toate definitiile

AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic care redă nuanțele de umbră și lumină prin descompunerea imaginii în puncte de diverse mărimi. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.

AUTOTIPÍE s.f. (Poligr.) 1. Procedeu fotochimic de executare a unui clișeu într-o singură culoare, nuanțele de umbră și de lumină fiind redate prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. V. similigravură. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [<fr. autotypie].

AUTOTIPÍE s. f. procedeu fotochimic de executare a unui clișeu într-o singură culoare, nuanțele de umbră și lumină fiind reduse prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. ◊ clișeul obținut. (< fr. autotypie)

AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu fotochimic de executare a unui clișeu, care redă nuanțele de umbră și lumină prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. 2. Clișeu sau reproducerea unui clișeu, obținute prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – După fr. autotypie (< gr.).

*autotipíe f. (d. vgr. autótypos, d. autós, însuși și týpos, tip). Clișeŭ de zinc luat după o fotografie. Procedura după care se face asemenea clișeŭ.

autotipíe (a-u-) s. f., art. autotipía, g.-d. art. autotipíei; (clișee) pl. autotipíi, art. autotipíile