Toate definitiile
AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. (Fig.), A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Din lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).
AŢÂŢÁ vb. 1. a înteţi, a înviora, (rar) a scotoci, (pop.) a zădărî. (A ~ focul.) 2. v. aprinde. 3. v. instiga. 4. v. stârni. 5. v. asmuţi. 6. a îmboldi, a îndemna, (fig.) a muşca. (Cine îl ~ să facă asta?)
AŢÂŢÁ vb. v. activa, excita, stimula.
A aţâţa ≠ a calma, a stinge
A se aţâţa ≠ a se calma
ațîțá (ațî́ț, ațîțát), vb. – 1. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. – 2. A întărîta, a excita, a îmboldi. Lat. *attῑtĭāre, de la titio „jar” (Pușcariu, Lat. ti, 40; Pușcariu 163; Candrea-Dens., 111; REW 769; DAR); cf. it. a(tt)izzare (calabr. azzizzari), v. prov. atisar, fr. attiser, sp. atizar, port. atiçar. – Der. ațîțător, adj. (instigator).
AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. (Adesea fig.) A face să ardă (mai bine), a înviora focul; a aprinde. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) înrăi; a (se) asmuți. ♦ Tranz. A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. [Var.: ațițá vb. I] – Lat. *attitiare (< titio, -onis).
ațîț, a -á v. tr. (d. țîță, adică „deprind să sugă”, că pruncu, la început, nu suge. Cu tăcĭune și fr. attiser n´are legătură). Excit, aprind: a ațîța focu. Fig. Îndemn, stimulez, instig: bogăția ațîță poftele hoților.
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
atî́t, f. -a (îld. -ă) adj. indef., gen. inuz. atîtuĭ, atîteĭ, pl. atîțĭ, atîtea (îld. atîte), gen. m. f. atîtor (lat. eccum tantum, „ĭaca atît”, de unde s´a făcut ecutînt, acutînt, ahtiniu, cum zic Macedoneniĭ, apoĭ atînt, cum se maĭ zice´n Serbia, la Țîrnareca, și de aci atît pin [!] infl. luĭ tot din tot atît). Așa de mare orĭ de mult, în cutare cantitate: atîta (îld. atît) om, atît vin, atîta pîne [!]. atîțĭ(a) oamenĭ, așa de mulțĭ oamenĭ, foarte mulțĭ. Vechĭ: atîta om s´a strîns (Nec.), așa de mulțĭ oamenĭ s´aŭ strîns. Atîta răŭ (subînț. să am eŭ), nu-mĭ pasă: atîta răŭ cît se sperie lupu de pelea [!] oiĭ! Atîta pagubă (subînț. să am eu), nu-mĭ pasă: S´a supărat? Atîta pagubă! Prov. Cîte bordeĭe, atîtea (îld. atîte) obiceĭe. Adv. atît (vest) și atîta (est), așa de mare, de mult: atît de milos, atît de bine, atît vă daŭ, atît știŭ, atît (adică: timp, vreme) aĭ lipsit. Atît (orĭ cu atît) maĭ bine, maĭ răŭ, arată o satisfacțiune orĭ un regret. Corelativ: atît (vest), atîta (est) cît vreĭ.
atất/atấta1 (dar numai: atât el, cât și ea; atât de mult; cu atât mai mult) adv.
atất/atấta2 adj. pr. m., pl. atấți/atấția (-ția); f. atấta, pl. atấtea; g.-d. pl. m. și f. atấtor/ac. m. a atấți, f. a atấtea
!atất/atấta3 pr. m., pl. atấția (-ția); f. atấta, pl. atấtea; g.-d. pl. m. și f. atấtora