Toate definitiile

AȘEZÁRE, așezări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) așeza și rezultatul ei. 2. Loc unde se află (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuințe, de construcții care alcătuiesc un mediu de viață umană. 3. (Rar) Mod de organizare (socială). – V. așeza.

AŞEZÁRE s. 1. instalare, plasare. (~ lui într-un fotoliu.) 2. v. aşternere. 3. v. stabilire. 4. v. amplasare. 5. v. aranjare. 6. v. alcătuire. 7. (concr.) amplasament, amplasare, loc, poziţie, (rar) situare, situaţie, (înv.) aşezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stat. (Prin ~ e o localitate pitorească.) 8. (concr.) aglomeraţie, localitate, (înv.) politie. (O ~ umană.) 9. (concr.) adăpost, casă, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, (reg.) sălaşnă, (Transilv., Ban. şi Bucov.) cortel, (înv.) locaş, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şezământ, şezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuş. (Unde îşi are ~?) 10. (concr.) sălaş, şatră. (~ de ţigani.)

AŞEZÁRE s. v. astâmpăr, aşezământ, calm, fundaţie, linişte, odihnă, pace, repaus, tihnă.

AȘEZÁRE, așezări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) așeza și rezultatul ei. ♦ Situație (în spațiu). Așezarea geografică a unei țări. 2. Loc unde s-a așezat sau s-a stabilit cineva; locuință, casă. ♦ Grup de locuințe, de construcții care alcătuiesc un mediu de viață umană. ♦ (Rar) Construcție. 3. Orânduire (socială).

așezáre s. f., g.-d. art. așezắrii; pl. așezắri