Toate definitiile

BÁȘTINĂ s. f. (În loc. adj. și adv.) De baștină = originar, autohton; din moși-strămoși. – Din bg., scr. baștina.

BÁŞTINĂ s. v. patrimoniu.

báștină (-ni), s. f. – Proprietate moștenită (spre deosebire de bunurile dobîndite). – Mr. bașnă. Cuvînt rom. presupune un sl. *baština, de la bašta „tată” (DAR), de unde trebuie să provină și bg. baštin „patrimonial”, baštinija „patrie”, sb. baština „proprietate”, alb. baštinë. Totuși, Miklosich, Slaw. Elem., 14; Alb. Forsch., I, 15; și Fremdw., 77, consideră cuvîntul străin în sl. – Der. băștinaș, s. m. (autohton, indigen).

báștină (de ~) loc. adj.

BÁȘTINĂ s. f. Origine. ♦ Patrie. ◊ Loc. adj. De baștină = autohton. – Bg., sb. baština.

báștină f., pl. ĭ și e (sîrb. baština, moșie moștenită, bg. [ca adj.] „părintească”, baštinĭa, baștină, d. bašta, tată. Orig. e vsl. bratrŭ, bratŭ, de unde și ung. bátya, rom. bacĭ, bade și bădie. [Bern, 1, 45]. V. barat. Cp. cu datină). Vechĭ. Moșie strămoșească, ocină. Azĭ. De baștină, autohton, originar, indigen: om de baștină de acolo, populațiunea de baștină. – Vechĭ și -enă. V. patrie.