Toate definitiile

BÉNGA subst. (Fam.; în expr.) A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o păți; a muri. – Din țig. benga.

BÉNGA s. art. v. aghiuţă, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

bénga s. m. – Diavolul. Țig. beng (Miklosich, Zig., 177; Philippide, Principii, 148; Graur 128; Juilland 158); cf. țig. sp. bengue, benguí „demon” (Besses 35; Clavería 126).

bénga (fam.) (în expr. a-l lua ~) s. m.

bénga m., gen al luĭ (țig. beng, dracu). Fam. Dracu: l-a luat benga de frig.