Toate definitiile

BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. scr. berikat.

BEREGÁTĂ s. v. gâtlej.

BEREGÁTĂ s. v. laringe.

beregátă (-ắți), s. f. – 1. Mărul lui Adam. – 2. Gît, gîtlej. – Istr. biricuată. Lat. *verucata, de la veruca, datorită aspectului mărului lui Adam, cf. sp. nuez (Pușcariu, Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat, Olt. și Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.

BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe, înghițitoare; p. ext. partea gâtului în care se află laringele; gâtlej. – Comp. sb. berikat.

beregátă f., pl. (vest) ate și (est) ățĭ (la Cdr. „cp. cu sîrb. berikat”). Gîtlej, traheie: l-a apucat de beregată și l-a gîtuit. – În Serbia ghiribițe, f. pl.

beregátă (pop.) s. f., g.-d. art. beregátei; pl. beregáte