Toate definitiile

BETÚLĂ s. v. mesteacăn.

MESTEÁCĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus.

MESTEÁCĂN s. (BOT.) 1. (Betula verrucosa) (livr.) betulă. 2. mesteacăn pufos v. mestecănaş.

MESTECĂNÁȘ, mestecănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mesteacăn. 2. (Bot.) Mesteacăn pufos. – Mesteacăn + suf. -aș.

MESTECĂNÁŞ s. (BOT.; Betula pubescens) mesteacăn pufos.