Toate definitiile

BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant).

BINEFĂCĂTÓR adj., s. 1. adj. favorabil, prielnic, propice, (livr.) benefic, (înv.) părtinitor. (Un efect ~.) 2. s. (înv.) blagonoseţ. (El este ~ul meu.)

Binefăcător ≠ răufăcător, nociv, vătămător

BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care pricinuiește mult bine; bun, folositor. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Din bine¹ + făcător.

*binefăcătór, -oáre adj. (după lat. benefactor și fr. bienfaiteur). Care face bine, care ajută. Folositor: medicament binefăcător.

binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre