Toate definitiile

BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari). – Din tc. bina.

BINÁ s. şantier.

biná (binále), s. f. – Clădire în construcție. – Mr. binae. Tc. bina (Roesler 589; Șeineanu, II, 52; Lokotsch 307; Ronzevalle 51); cf. ngr. μπινᾶς, bg. bina. – Der. binagiu, s. m. (antreprenor de construcții).

BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație; șantier. ♦ (Înv.) Clădire. – Tc. bina.

biná f. (turc. [d. ar.] bina, edificiŭ, corpu uneĭ corăbiĭ). Edificiŭ (maĭ ales mare) în timpu construiriĭ saŭ și pe urmă. Vechĭ. Rar. Cherestea.

biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálele

bínă s.f. (reg.) estradă, scenă.