Toate definitiile

BONCĂLUÍT s. n. Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut. ♦ Fig. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. – V. boncălui.

BONCĂLUÍT s. v. boncănit.

BONCĂLUÍT s. n. Faptul de a boncălui. ♦ Răget prelung și puternic. ♦ Sunet prelung produs de bucium, de buhai² sau de corn.

boncăluít s. n.