Toate definitiile

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

Bont ≠ ascuţit

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.

1) bont V. bunt.

2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont.

bont¹ adj. m., pl. bonți; f. boántă, pl. boánte

BONT s. v. răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

bont² s. n., pl. bónturi

bunt și bont m., pl. urĭ (rut. bont, revoltă, d. germ. bund, alianță, coalĭțiune. V. bandă). Rar. Azĭ. Revoltă. V. zaveră.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Reg.) Vârf, colț. ♦ Sfârc.