Toate definitiile

BOR¹ s. n. Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin. – Din fr. bore.

BOR², boruri, s. n. Margine circulară (răsfrântă) care înconjură calota pălăriei. – Din fr. bord.

BOR s. margine, (rar) bord, gardină, (pop.) perete, (reg.) streaşină, tichie, (Ban. şi nordul Transilv.) obadă, (Maram.) pană, (Transilv. şi Bucov.) pânză, (prin Transilv.) văcălie. (~ al pălăriei.)

BOR¹ s.n. Metaloid răspândit în natură sub formă de săruri ale acidului boric. [< fr. bore].

BOR² s.n. Marginea ieșită în afară a unei pălării. [Pl. -ruri. / < fr. bord].

BOR¹ s. n. metaloid în natură sub formă de săruri ale acidului boric. (< fr. bore)

BOR² s. n. marginea circulară ieșită în afară a unei pălării. (< fr. bord)

BOR¹ s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric. – Fr. bore.

BOR², boruri, s. n. Marginea răsfrântă a pălăriei. – Fr. bord.

1) bor m. (d. bour, ca nor d. nour, după coarnele luĭ drepte). Trans. (Mediaș). Melc.

*2) bor n. (din borax). Chim. Un corp simplu solid tri- și pentavalent descoperit de Gay-Lussac și Thénard în Francia și de Davy în Anglia în 1808. E de două felurĭ: amorf și cristalizat. Cel amorf e o pulbere verzuĭe, înegrește degetele e rău conducător de electricitate și se topește la temperaturĭ înalte. Cel cristalizat e incolor și pare a fi o combinațiune de aluminiŭ.

bor¹ (element chimic) s. n.; simb. B

bor² (margine de pălărie) s. n., pl. bóruri