Toate definitiile
BRÍO s. n. (În loc. adv.) Cu brio = a) cu multă însuflețire, vioi; b) în mod remarcabil, strălucit, excepțional. – Din it., fr. brio.
brió s. m. – Însuflețire, vivacitate. It. brio, cf. fr. brio (accentul ca în it.).
BRIO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „mușchi”, „plantă”. [Pron. bri-o-. / < fr. bryo-, cf. gr. bryon].
BRÍO s.n. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu brio = însuflețit, vioi, cu vervă, cu vioiciune. [Pron. bri-o. / < it., fr. brio].
CON BRÍO loc. adv. (muz.) cu vervă, cu însuflețire. (<it. con brio)
CON BRÍO loc.adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu strălucire. [< it. con brio].
CON BRÍO loc. adv. (Muz.; indică modul de execuție) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it.
BRIO-1 elem. „mușchi de pământ”. (< fr. bryo-, cf. gr. bryon)
BRÍO2 s. n. vioiciune, veselie, ♦ cu ~ = în mod remarcabil, strălucit. (< it., fr. brio)
BRÍO s. n. (În expr.) Cu brio = cu multă însuflețire. – It. brio (fr. brio).
*brío n. idecl. (it. brio, de orig. celt.). Căldură, foc, vioicĭune în artă: a cînta cu brio, ce brio!
con brío (it.) loc. adv.