Toate definitiile
BROÁSCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) paşă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la uşă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliţă, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpăţână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) şurubelniţă, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)
BROÁSCĂ s. v. cap, căpăţână, cioc, sovârf.
broáscă (-ște), s. f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s. f. (apă cu multe broaște); broscărime, s. f. (cantitate de broaște); broscaș, s. m. (tîmplar, dulgher); broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s. f. (broască); broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s. n. (cantitate de broaște).
BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.
MUŞCATUL-BROÁŞTELOR s. v. iarba-broaştei.
FLOAREA-BROÁŞTEI s. v. păpădie.
LIMBA-BROÁŞTEI s. v. iarba-broaştei, limba-riţă, pătlagină.
PIPERUL-BROÁŞTEI s. v. dintele-dracului.
OCHIUL-BROÁŞTEI s. v. piciorul-cocoşului.
RÂIA-BROÁŞTEI s. v. mătasea-broaştei.
STRAIUL-BROÁŞTEI s. v. mătasea-broaştei.
MĂRARUL-BROÁŞTEI s. v. romaniţă neade-vărată, romaniţă nemirositoare.
LÂNA-BROÁŞTEI s. v. mătasea-broaştei.
BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Animal amfibiu din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana esculenta). Lac să fie (sau de-ar fi) că broaște sunt destule (sau se adună) (= prilej să fie, că amatori se găsesc). ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. A se face (sau a se grămădi, a se lipi) broască la (sau pe) pământ = a se piti, a se așterne la pământ pentru a nu fi zărit. ◊ Compuse: broască-verde sau broască-de-iarbă = broatec; broască-râioasă sau broască-buboasă = broască cu pielea acoperită de umflături din care, în caz de primejdie, se scurge un lichid iritant (Bufo); broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și ibera), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Mecanism de metal aplicat la o ușă, la un sertar etc., cu ajutorul căruia acestea se pot încuia. 2. Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei. 3. (Reg.) Umflătură sub piele. 4. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și frunze groase, cultivată la noi ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). ◊ Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu frunzele cufundate în apă și cu flori verzui (Potamogeton lucens). – Lat. *brosca.
!iárba-broáștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-broáștei
broáscă (oa dift.) f., pl. ște (lat. *brosca, mlat. bruscus = rubeta, un fel de broască de unde și alb. breškă, broască țestoasă, rudă cu vgr. bátrahos; ngr. [d. rom.] bráska; vfr. bruesche, germ. frosch, broască. V. brotac). Un batracian care trăĭește de obiceĭ în bălți și mlaștinĭ. Ficus. Mecanizmu cu care se încuie ușa și în care intră cheĭa (V. lacăt). Olt. Rindea. Chist, tumoare, bolfă, modîlcă, unflătură pe supt pele saŭ înăuntru trupuluĭ (V. jabă). A te face broască, un fel de broască care-șĭ clocește oŭăle pe spinare și pare a fi rîioasă (búfo cinéreus). Broască țestoasă (saŭ cu troacă), un fel de broască maĭ mare (chear maĭ mare de un metru) al căreĭ corp e apărat de un țest, troacă orĭ carapace (testúdo).
broáscă s. f., g.-d. art. broáștei; pl. broáște
broáscă râioásă s. f. + adj.
broáscă-țestoásă/țestoásă (specie de broaște) s. f. (dar: broasca aceasta țestoasă), g.-d. art. broáștei-țestoáse; pl. broáște-țestoáse
broásca-ápei (plantă) s. f. art., g.-d. art. broáștei-ápei