Toate definitiile

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î. cr. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.

bronz (brónzuri), s. n. – Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc. Fr. bronze. – Der. bronza, vb. (a acoperi un obiect cu un strat de bronz; a deveni negru datorită soarelui, a pîrli, a arde soarele); bronzărie, s. f. (atelier de bronzaj).

BRONZ s.n. Aliaj de cupru cu unul sau mai multe metale, mai dur și mai rezistent decât cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, corespunzătoare mileniului al II-lea î.e.n., caracterizată prin apariția și dezvoltarea uneltelor și armelor de bronz. ♦ Obiect, (spec.) statuie, statuetă de bronz. ◊ Caracter de bronz caracter tare, de neclintit. [< fr. bronze, it. bronzo].

BRONZ s. n. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur și mai rezistent decât cuprul. ♦ (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv și opac; caracter de ~ = caracter tare. ◊ (p. ext.) obiect de artă din bronz. ◊ pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc. (< fr. bronze)

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu unul sau cu mai multe elemente (cu excepția zincului), mai dur și mai rezistent decât cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, caracterizată prin descoperirea metalelor și a bronzului, din care s-au făcut arme și unelte de muncă. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din bronz. – Fr. bronze.

*bronz n., pl. urĭ (fr. bronze, d. it. bronzo, care vine d. pers. birinğ, aramă. Cp. și cu vgr. bronteîon, mașină de imitat tunetu la teatru). Un aliaj galben compus din aramă, cositor și zinc. Obiect de bronz (medalie, statuetă ș.a.). Poet. Tun: bronzu tună.

bronz s. n., (obiecte) pl. brónzuri