Toate definitiile

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A impregna cu grăsimi topite pieile tăbăcite, pentru a le face mai elastice, mai suple, mai rezistente și impermeabile în vederea utilizării lor în scopuri tehnice. – Et. nec.

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pielea tăbăcită (din care se fac curele de transmisie) unei operații de îmbibare cu seu topit la 80⁰.

brănuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brănuiésc, imperf. 3 sg. brănuiá; conj. prez. 3 să brănuiáscă