Toate definitiile

BRÁZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie îngustă de pământ, tăiată și răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazdă = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazdă = a îndrepta pe cineva; a-l face să se acomodeze. A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda. 2. Bucată de pământ înierbată, de formă paralelipipedică, desprinsă de pe terenurile acoperite cu iarbă, care servește la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazdă de udare = element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor. 3. Rând de iarbă, de grâu etc. cosit; polog¹. 4. Strat de legume sau de flori; răzor¹. 5. Urmă, dâră, pârtie. ♦ Crestătură. 6. Fig. Zbârcitură, cută a feței; rid. – Din sl. brazda.

BRÁZDĂ s. 1. (pop.) brăzdătură. (O ~ de pământ.) 2. v. răzor.

BRÁZDĂ s. v. crestătură, creţ, cută, dâră, dungă, glie, încreţitură, rid, urmă, zbârcitură.

brázdă (brázde), s. f. – 1. Fîșie îngustă de pămînt tăiată și răsturnată cu plugul. – 2. Răzor, teren însămînțat, terasă. – 3. Bulgăre de pămînt. – 4. Polog. – Mr., megl. brazdă. Sl. brazda (Miklosich, Lexicon, 42; Slaw. Elem., 15, Cihac, Berneker 75); cf. bg., sb. brazda, rus. borozdá. Der. brăzda (var. brăzd(u)i, brezda, îmbrăzda), vb. (a trage brazde: a tăia); brăzdar, s. n. (fierul plugului); brăzdător, s. n. (brăzdar); brăzdătură, s. f. (brazdă); brăzdoi, s. n. (brazdă greșită).

BRÁZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie de pământ răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug. ◊ Loc. adj. (Despre vite de jug) Din (sau de) brazdă = din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazdă = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreaptă, a-l face să se acomodeze. A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda. 2. Bucată de pământ desprinsă cu iarbă cu tot; glie. 3. Rând de iarbă (sau de grâu etc.) cosită; polog. 4. Strat (de legume sau de flori); răzor. 5. Urmă, dâră, pârtie; crestătură. ♦ Fig. Zbârcitură, cută a feței. – Slav (v. sl. brazda).

brázdă f., pl. e (vsl. brazda). Urmă pe care o lasă plugu în pămînt. Bucată scoasă din pămînt cu ĭarbă pe ĭa și cu care se întărește o ridicătură de pămînt. ca să n’o strice ploaia. Fig. Urme pe care unele lucruri le lasă trecînd: vaporu lasă o brazdă pe apă. Pl. Zbîrciturĭ: brazdele pe care le trage etatea pe față. Poet. Cîmpurĭ, cîmpiĭ, țară: prea mult sînge a udat brazdele noastre.

brázdă s. f., g.-d. art. brázdei; pl. brázde

BRĂZDÁ, brăzdez, vb. I. Tranz., absol. și refl. 1. Tranz. și absol. A trage brazde (1) cu plugul; a brăzdui. 2. Tranz. și absol. (Despre roți, corăbii, fulgere etc.) A lăsa urmă, dâră. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre fața omului) A (se) zbârci, a (se) cuta, a (se) rida. 4. Tranz. Fig. (Despre ape curgătoare, forme de relief etc.) A străbate dintr-o parte în alta, de la un capăt la altul o regiune, o țară. – Din brazdă.

BRĂZDÁ vb. a tăia, (înv.) a brăzdui. (Apele ~ adânc munţii.)

BRĂZDÁ vb. v. cuta, încreţi, rida, zbârci.

BRĂZDÁ, brăzdez, vb. I. Tranz. 1. A trage brazde cu plugul. 2. (Despre roți, corăbii, fulgere etc.) A lăsa urmă, dâră. ♦ Refl. Fig. (Despre fața omului) A se zbârci. – Din brazdă.

brăzdéz v. tr. (d. brazdă). Trag brazde. Fig. Străbat: fulgerele brăzdaŭ ceru, corăbiile brăzdează marea. Las urme: suferința-ĭ brăzdase fața. Ating, emoționez: vorba asta i-a brăzdat inima. – Și îmbrăzdez (sud).

brăzdá (a ~) vb., ind. prez. 3 brăzdeáză